Ghidici. Șmen cu teren: primăria PSD vrea să dea pământ fără aviz pentru construirea unui market

Pesediștii aflați la putere în comuna Ghidici, Dolj – primar Constantin Tache plus majoritate în consiliul local – au decis recent trecerea din domeniul public, în domeniul privat, a unei suprafețe de teren de 900 de metri pătrați. Nimic anormal, până aici, numai că, pentru ca o astfel de hotărâre să îmbrace aspect de legalitate, este nevoie de avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Potrivit surselor din Primăria Ghidici, un astfel de aviz nu există. Cu toate acestea, susțin aceleași surse, se fac constant presiuni la nivel înalt pentru ca terenul respectiv să ajungă pe mâna cui trebuie, adică a unui investitor care au urma să ridice acolo un magazin. Cum la capitolul transparență decizională Primăria Ghidici este la zero, adică pe situl oficial găsim doar ”publicații căsătorie”, nu am putut vizualiza documentația, însă o vom solicita oficial conform Legii 544/2001. Totodată, vom solicita și punctul de vedere al Prefecturii Dolj, instituția îndrituită să verifice legalitatea actelor emise de uat-urile din județ. Revenim

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.