Decizie ÎCCJ: Ex-primarul din Șimnicul de Sus rămâne ”ex”

Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat, miercuri, decizia aberantă prin care Curtea de Apel Craiova îl repunea, practic, în fotoliul de primar al comunei doljene Șimnicu de Sus pe ex-primarul Marius Dumitru Cosmin. Reamintim că, în ciuda faptului că în speță mai exista o hotărâre inatacabilă chiar a ÎCCJ, potrivit căruia fostul edil a fost legal declarat incompatibil și deposedat de mandat prin ordin al prefectului de Dolj, Curtea de Apel Craiova dispusese pe 30 mai 2022 că o altă hotărâre, a aceleiași instanțe, deși desființată de ÎCCJ, poate fi revizuită în favoarea fostului primar: Respinge excepţia inadmisibilităţii. Admite cererea. Dispune suspendarea executării sentinţei civile nr. 92/25.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1026/54/2018, până la soluţionarea definitivă a cererii de revizuire.
Revizuire executată câteva luni mai târziu de aceeași instanță și care i-a ridicat mingea la fileu solicitantului să intre în primărie și să manevreze pentru scurtă vreme chiar ștampila Primăriei Șimnicu de Sus.
Numai că instanța supremă a tăiat din nou de la rădăcină încercările ”ex-ului” și și ale judecătorilor craioveni, dipunând: ”Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 134/2022 din 30 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza: Respinge cererea formulată de reclamantul Dumitru Marius Cosmin, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca inadmisibilă. Definitivă.”
Revenim