Renate Weber o cheamă în instanță pe Olguța pentru anularea ”interdicției la găini”

Avocatul Poporului a solicitat în instanță anularea unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Craiova, din 2022, potrivit căreia a fost interzisă creșterea animalelor și a păsărilor – altele decât cele de companie și/sau expoziție – în gospodăriile de pe raza Băniei.
La sesizarea unui craiovean, instituția condusă de Renate Weber a studiat regulamentul adoptat în mai 2022 de consilierii municipali din Bănie, la propunerea aparatului primarului Olguța Vasilescu, ajungând la concluzia că reglementările locale contravin actelor normative superioare, respectiv Legii 205 din 2004, a normelor de aplicare a acesteia etc.
Potrivit acestora, nu pot fi instituite astfel de interdicții, atâta vreme cât deținătorii de animale respectă ordinele în vigoare cu privire la protecție, curățenie, precum și alte reglementări locale referitoare la distanțe, adăposturi, respect față de vecini etc. De altfel, conform art. 4 din Norma metodologică de aplicare a Legii 205/2004, pentru protecția animalelor, ”Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare”.
În altă ordine de idei – dar nu în ultimul rând – este vorba de faptul că, în unele cazuri, ”li s-a interzis, practic, oamenilor dreptul la viață”, după cum se arată în sesizarea craioveanului, cu trimitere la creșterea păsărilor în scopul supraviețuirii.
Reamintim că, în mai 2022, autoritățile din Craiovau justificau decizia-unicat în țară: ”Municipiul Craiova este un municipiu centru universitar, este un oraș care se dorește turistic, care se dorește turistic pe linie sportivă. (…)”.
Primul termen în dosarul ”Interzis la găină” este pe 9 noiembrie, la Tribunalul Dolj.