Primăria Craiovea lucrează de aproape un an în regim de lucru ”temporar” și pare că această situație îi convine de
Auditorii au sesizat Parchetul pentru prejudiciul de la Pielești
Camera de Conturi Dolj a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la presupusa săvârșire a unor fapte
Dolj. Coliziune mortală la Malu Mare
O persoană a murit, duminică, iar alte două au ajuns la spital, după ce un autoturism a intrat în coliziune
Nicolae Giugea (PNL) – Pesta porcină africană și gripa aviară ne țin dependenți de importurile de alimente scumpe
Deputatul PNL Nicolae Giugea trage un puternic semnal de alarmă cu privire la incapacitatea Ministerului agriculturii și a ANSVSA de
Nicolae Giugea (PNL) – Producția agricolă a României este slab valorificată la export, fără valoare adăugată brută adusă în România, pe bani puțini, în timp ce importurile sunt tot mai scumpe
Deputatul PNL Nicolae Giugea consideră că nu ar trebui să avem niciun moment de satisfacție atunci când constatăm că România
Poșta Română, alături de militarii detașamentelor străine aflate pe teritoriul țării
Compania Națională Poșta Română a donat câteva mii de cutii pentru contingentele străine aflate pe teritoriul României. Cutiile conțin cadouri
Craiova. Cum pregătea primăria destinația a 47 de milioane de euro, după metoda ”Granitul”
Licitația pentru acordul-cadru de modernizare a infrastructurii rutiere din Craiova, de 47 de milioane de euro, este în plină desfășurare.
Excelența în administrație, acasă, la Brădești
Cel mai bun primar al unei comune din România, în urmă cu 10 ani, primul primar de localitate cu acest
Teasc. Primul contract de finanțare din 2023 – proiectul ”verde” pentru realizarea pistelor de biciclete
Peste 21 de miliarde de lei vechi au intrat în vistieria comunei doljene Teasc chiar la început de an, când
Comisia Europeană a aprobat pachetul pentru Oltenia!
6 proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară vor asigura conectarea regiunii noastre la rețeaua națională și europeană. Comisia Europeană